Metoda Tango Discovery

Această metodă inovatoare de abordare a dansului social în general și a tangoului argentinian în particular - bazată pe principii moderne, științifice, din mai multe discipline - a fost testată și rafinată în ultimii 25 de ani în toată lumea, cu persoane de diferite vârste, culturi, tipologii, etc., pentru a da rezultate rapide și sigure. 

Metoda Tango Discovery are exerciții moderne și NU se bazează pe aceleași vechi obiceiuri întâlnite în alte școli de dans precum a învăța secvențe de pași pe de rost, a număra muzica, etc.

Generalități

Metoda Tango Discovery este formată din trei componente majore ce dezvoltă abilități de dans: conștiență, organicitate, improvizație.  

Structură Organică

Limbajul dansului, cu diferite niveluri de complexitate: de la cuvinte la propozitii și fraze. O cale sistematică de a ne mări vocabularul de dans.

Conștiența de Tango

Dezvoltarea senzitivității și a inteligenței vizuale, precum și  a capacității de emitere/ percepție a intenției de mișcare, adesea numită conexiune. 

Improvizație 100%

Cum să improvizăm în timp real fără a repeta secvențe de pași. Improvizație motrică și muzicală, ciclicitate, cum ne adaptăm la partener/ ă, la muzică și la context. 

Îndepărtându-se de tiparele rigide, metoda folosește tehnici simple și dinamice prin care cursanții să descopere nu numai un stil relaxat și expansiv, ci și o modalitate nouă de a comunica și de a se exprima folosindu-și corpul.

Tango Discovery este o metodă de predare și antrenament, NU un stil de dans: poate fi aplicată pentru a învăța orice stil de tango: tradițional (salon, milonguero, doble frente) sau modern (tango nuevo, neotango), iar în cadrul cursului se studiază toate acestea.

După ce a studiat direct cu fondatorul metodei, maestrul argentinian Mauricio Castro, și a obținut de la acesta licența de instructor, Alexandru a continuat să exploreze. Astfel a creat conceptul Niveluri de Verticalitate, un instrument extrem de util în toate dansurile sociale, folosit acum pe scară largă în toată lumea. 

Page Created with OptimizePress